| Ziua 1 — Colmar, orașul care pare a fi din povești Începem cu Petite Venise și centrul vechi, printre canale, poduri și case alsaciene colorate. Târgurile sunt răspândite prin tot centrul, așa că le descoperim odată cu orașul. Ne oprim pentru mâncare alsaciană, dulciuri și vin fiert, iar spre seară rămânem să vedem Colmarul luminat. Case colorate, canale și lumini de Crăciun — exact imaginea pentru care vii la Colmar în perioada sărbătorilor. |
| Ziua 2 — Strasbourg, o zi întreagă în Capitala Crăciunului Pornim prin Petite France, apoi continuăm spre Catedrala Notre-Dame și centrul istoric. Pe parcurs ajungem la Christkindelsmärik, piețele din jurul catedralei și Place Kléber. Avem timp să gustăm, să alegem cadouri și să ne plimbăm prin străzile decorate, iar seara ajungem la marele brad din Place Kléber. O zi întreagă într-un oraș care îți arată singur de ce este numit Capitala Crăciunului. |
| Ziua 3 — Basel, târguri elvețiene și o seară pe malul Rinului Descoperim Rathaus, Münster, centrul vechi și panorama de la Pfalz, apoi continuăm spre târgurile din Münsterplatz și Barfüsserplatz. Încercăm partea elvețiană a sezonului — raclette, Basler Läckerli, ciocolată — și păstrăm timp pentru centrul luminat și o plimbare pe lângă Rin. Un final diferit de primele două zile: Basel, târguri elvețiene și Rinul la câteva minute distanță |